Business Tips Criminal Lawyers Avocat Cluj acum

Avocat Cluj acum

Avocat penal in Cluj langa tine? Avocatul poate întocmi şi formula în numele şi/sau în interesul clientului cereri, notificări, memorii sau petiţii către autorităţi, instituţii şi alte persoane, în scopul ocrotirii şi apărării drepturilor şi intereselor legitime ale acestuia. Rolul avocatului: În lipsa unor prevederi contrare, avocatul poate să efectueze orice act specific profesiei pe care îl consideră necesar pentru promovarea drepturilor şi intereselor legitime ale clientului. Avocatul are dreptul să beneficieze de timpul şi înlesnirile necesare pregătirii apărării. [art. 10 alin. (2), teza finală din Codul de procedură penală]. Organele judiciare au obligaţia de a asigura exercitarea deplină şi efectivă a dreptului la apărare de către părţi şi subiecţii procesuali principali în tot cursul procesului penal. [art. 10 alin. (5) din Codul de procedură penală] Descoperiti mai multe informatii suplimentare aici avocat penal. Conducerea unui vehicul fara permis de conducere face parte din categoria infracțiunilor care au ca obiect juridic siguranța circulației pe drumurile publice. Conducerea fără permis este reglementată de art. 335.

Potrivit legii mai sus menționate, termenii și expresiile folosite în cadrul procedurilor judiciare care au ca obiect traficul de droguri au următorul sens: droguri – plantele şi substanţele stupefiante ori psihotrope sau amestecurile care conţin asemenea plante şi substanţe, înscrise în tabelele nr. I-III; droguri de mare risc – drogurile înscrise în tabelele nr. I şi II; droguri de risc – drogurile înscrise în tabelul nr. III; precursori – substanţele utilizate frecvent în fabricarea drogurilor, înscrise în tabelul nr. IV; inhalanţi chimici toxici – substanţele stabilite ca atare prin ordin al ministrului sănătăţii; consum ilicit de droguri – consumul de droguri aflate sub control naţional, fără prescripţie medicală.

Constituirea unui grup infracţional organizat: Dacă persoana care a săvârşit una dintre faptele prevăzute în alin. (1)-(3) înlesneşte, în cursul urmăririi penale, aflarea adevărului şi tragerea la răspundere penală a unuia sau mai multor membri ai unui grup infracţional organizat, limitele speciale ale pedepsei se reduc la jumătate. Prin grup infracţional organizat se înţelege grupul structurat, format din trei sau mai multe persoane, constituit pentru o anumită perioadă de timp şi pentru a acţiona în mod coordonat în scopul comiterii uneia sau mai multor infracţiuni.

În cursul urmăririi penale, avocatul persoanei vătămate, al părţii civile sau al părţii responsabile civilmente are dreptul să fie încunoştinţat în condiţiile art. 92 alin. (2), să asiste la efectuarea oricărui act de urmărire penală în condiţiile art. 92, dreptul de a consulta actele dosarului şi de a formula cereri şi a depune memorii. De asemenea, sunt aplicabile dispoziţiile art. 89 alin. (1) din Codul de procedură penală. [art. 93 alin. (1) din Codul de procedură penală] În calea de atac împotriva încheierilor prin care se dispune asupra măsurilor preventive în cursul urmăririi penale acordarea asistenţei juridice pentru inculpat de către un avocat, ales sau numit din oficiu este obligatorie. [art. 204 alin. (8) din Codul de procedură penală]. Descoperiti multe informatii suplimentare aici avocatripan.ro.